Contactează-ne: +373 22 920 320
Donate

Seminarul internațional de instruire în îngrijirea la domiciliu a finalizat cu peste 200 de participanți

A luat sfârșit astăzi seminarul internațional dedicat dezvoltării serviciilor de îngrijire medico-socială la domiciliu în Ucraina, organizat de Asociația Obștească Homecare din Republica Moldova, cu sprijinul Czech Development Agency (CzechAID) și al Ambasadei Republicii Cehe la Chișinău.

Pe parcursul a două runde succesive de instruire, desfășurate în regiunea Odesa, au fost pregătite în total 200 de persoane – specialiști, reprezentanți ai autorităților locale, lucrători medicali și sociali din mai multe comunități ucrainene.

Interesul pentru instruire a depășit așteptările organizatorilor, un număr semnificativ de persoane participând suplimentar, în afara listelor inițiale de înscriere. Pentru următoarele sesiuni de instruire, numărul doritorilor a ajuns deja la circa 800, ceea ce demonstrează necesitatea și relevanța acestui proiect în contextul actual al războiului.

Agenda seminarului a inclus atât sesiuni teoretice privind cadrul normativ, etica profesională, standardele de calitate și metodele moderne de îngrijire la domiciliu.

La final, fiecare participant a primit câte două ghiduri de îngrijire la domiciliu în limbile rusă și ucraineană, precum și o geantă complet echipată cu materiale de pansament și instrumente medicale de bază, menite să sprijine aplicarea imediată a cunoștințelor dobândite în activitatea profesională.

„Acest seminar nu este doar un transfer de experiență tehnică din Republica Moldova către Ucraina, ci și o investiție directă în oameni și în capacitatea lor de a sprijini comunitățile vulnerabile”, a declarat Tamara Adașan, președinta AO Homecare.

Proiectul regional „Transferul bunelor practici în îngrijirea la domiciliu” are ca obiectiv dezvoltarea unor servicii medico-sociale durabile în Ucraina, prin adaptarea modelelor existente în Republica Moldova, inclusiv utilizarea telemedicinei.

Distribuie acest articol:

Facebook   Twitter    
Uncategorized @ro 21 august 2025