ISTORII DE VIAȚĂ

„După o lună de zile de stat în subsoluri am înțeles că nu e niciun fel de conflict local – e război adevărat în care mor oameni nevinovați. Într-o dimineață  rușii au bombardat intenționat biserica la care mergeam adeseori, trăgeau din tancuri în oamenii veniți la slujbă – atunci ne-am dat seama că ocupanții nu vor cruța pe nimeni și a venit timpul să luăm și noi calea pribegiilor” – sunt primele mărturii auzite de la  Victoria, stabilită temporar cu fiica și nepotul în municipiul Bălți, atunci când am revenit la familia ei pentru a le oferi ajutoarele prevăzute în cadrul Proiectului   “Servicii Medicale și Sociale pentru refugiații Ucraineni din Moldova – Faza III” ,  finanțat de organizația internațională Help – Hilfe zur Selbsthilfe e.V.

Haosul, frica și neputința domneau pe străzile Kievului pe 24 februarie 2022 atunci când Rusia a invadat Ucraina. Victoria povestește că bombardamentele nu conteneau, iar tancurile invadatorilor ajunsese chiar la marginea orașului: „Efectiv nu știam unde să fugim deoarece peste tot cădeau bombe și rachete. Oriunde te uitai vedeai case în flăcări, oameni morți pe străzi, auzeai țipete de durere și disperare. Subsolul blocului, folosit drept refugiu, ne devenise a doua casă. În una din nopți, sub sunetul strident al sirenelor, o rachetă a șters de pe fața pământului biserica din cartier. Suflul exploziei ne-a trântit pe toți la podea. Atunci am decis că a venit timpul să plecăm.”

Intenționau să se refugieze la vila lor din Macarov (sat la vest de Kiev) dar pe drum oamenii le-au povestit că localitatea este în ruine – pe acolo călcase deja cizma „eliberatorului rus” – practic toate casele au fost distruse, iar în viață au rămas doar locuitorii care reușiseră să fugă sau să se ascundă. Atunci soțul Victoriei, care este acum alături de armata ucraineană,  a decis să-și trimită familia în Moldova.

Noaptea, Victoria (1972), fiica sa Marina (1992) și nepotul Nicolai (2018) au urcat în trenul de evacuare care mergea spre Cernăuți. „Nu am să uit niciodată acea călătorie. În tren și pe peron nicio luminiță, mii de femei și copii care plecau spre nicăieri, își luau rămas bun de la sutele de bărbați care rămâneau să-și apere țara. În ochii tuturor era doar o singură întrebare – ne vom mai vedea vreodată? Niciun cuvânt nu auzeam în jurul meu – totul se petrecea într-o liniște absolută de frica să nu atragem asupra noastră focul artileriei ocupanților ”

După 2 zile de mers cu trenul au ajuns la Cernăuți, de unde, cu ajutorul voluntarilor ucraineni și moldoveni, s-au deplasat spre Bălți. Primele zile au fost cele mai grele pentru familia Victoriei: „Ne temeam de străini – credeam că nu mai există umanism în această lume. Dar bunătatea, răbdarea și deschiderea moldovenilor ne-a ajutat să revenim la normal, să credem în omenie. Doamnele de la Homecare au fost îngerii noștri păzitori. Ne-au aprovizionat cu mâncare, produse igienice și medicamente de primă necesitate. Ne-au ajutat să obținem protecția temporară în Moldova. Ne-au ghidat atunci când eram în dificultate. Am să fiu sinceră – fără ajutorul dumnealor nu eram în stare să supravețuim aici.”

Deja al doilea an consecutivmembrii Asociației Obștești „Homecare” se implică activ în gestionarea crizei refugiaților. Cu ajutorul echipei Centrului Medico-Social Rebeca din municipiul Bălți, refugiații ucraineni se acomodează cu succes, dovadă fiind și confesiunea Victoriei prin care mi-a răspuns la întrebarea unde se află acum fiica ei: „ Nu am crezut vreodată că vom avea puteri să începem o nouă viață în Moldova care, încet-încet, devine pentru noi a doua patrie. Nepoțelul Nicolai se pregătește să meargă la grădiniță. Pentru aceasta a fost nevoie să îi punem toate vaccinurile pe care nu am reușit să le administrăm în Ucraina din cauza războiului. Fiica mea Marina, psiholog de profesie, este în căutarea unui loc de muncă stabil, iar în acest moment se află în Ucraina pentru a-și schimba numele de familie – aici, la Bălți,  și-a găsit dragostea și s-a căsătorit.”

Echipa Homecare le dorește tinerilor căsătoriți, Marina și Pavel,  „casă de piatră” și să nu uite niciodată că a cere, a oferi și a primi ajutor este omenesc și firesc într-o societate care știe ce înseamnă compasiunea.

Activitatea se încadrează în Proiectul “Servicii Medicale și Sociale pentru refugiații Ucraineni din Moldova – Faza III” ,  finanțat de organizația internațională Help – Hilfe zur Selbsthilfe e.V., și are drept scop principal sprijinirea a 200 de familii de refugiați, stabiliți în zonele rurale ale Republicii Moldova, prin facilitarea accesului la servicii de sănătate și protecție socială.

Distribuie acest articol: