Contactează-ne: +373 22 920 320
Donate

WORKSHOP ÎN DOMENIUL FINANȚELOR PUBLICE ÎN SĂNĂTATE

AO HOMECARE a organizat, în această săptămână, workshopul în domeniul finanțelor publice în sănătate pentru deputați și funcționari ai Parlamentului.

Dna Diana Grosu-Axenti, formatoare, expert în finanțe publice, a prezentat participanților modelele de finanțare a sănătății, structura și particularitățile privind gestionarea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, procurarea strategică a serviciilor medicale, conceptul de Universal Health Coverage și alți indicatori privind monitorizarea finanțării publice a sănătății.

„Așa cum anual, deputații votează Legea bugetului de stat și Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală, este important ca deciziile luate privind resursele financiare pentru sectorul sănătății să fie argumentate și bazate pe nevoile populației”, afirmă Diana Grosu-Axenti.

Workshopul a fost organizat în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială” este implementat de Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu AO HOMECARE și AO CASMED și este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Distribuie acest articol:

Facebook   Twitter    
Uncategorized @ro 13 aprilie 2023