Tipuri de îmbătrânire
Pentru a putea defini tipurile de îmbătrânire trebuie să avem în vedere mai întâi vârstele omului. Majoritatea autorilor au definit vârstele raportându-se la timpul cronologic, la biologicul, psihologicul şi socialul persoanei umane.
Vârsta cronologică este dată de numărul de ani care au trecut de la naşterea persoanei. În mod normal se consideră vârsta cronologică drept sinonimă conceptului de vârstă.
Vârsta biologică reprezintă descrierea vârstei individului în termeni de sănătate biologică/somatică. Determinarea vârstei biologice presupune cunoaşterea capacităţii funcţionale a organelor şi sistemelor vitale ale persoanei. Capacitatea funcţională a unui individ poate fi mai bună sau mai rea decât a altuia de aceeaşi vârstă. Cu cât vârsta biologică este mai mică, cu atât creşte speranţa de viaţă a persoanei în cauză.
Vârsta psihologică este determinată de capacitatea de adaptare a individului, raportată la cea a altor indivizi de aceeaşi vârstă cronologică. Cel care se adaptează mai bine şi mai repede (prin învăţare, rezolvare de probleme, decizie, controlul emoţiilor, motivare etc.) decât cei de aceeaşi vârstă este considerat a fi mai tânăr din punct de vedere psihologic.
Vârsta socială se referă la rolurile sociale şi expectanţele legate de vârsta unei persoane.
Dicţionarul Larousse de medicină explică înţelegerea termenilor îmbătrânire naturală şi îmbătrânire patologică. Dogma declinului inevitabil al marilor funcţii ale organismului pe măsura înaintării în vârstă (debit cardiac, funcţionarea cerebrală etc.) este actualmente repusă în discuţie: scăderea performanţelor fiziologice constatată la subiecţii în vârstă nu ilustrează doar o îmbătrânire normală, ci şi patologii supraadăugate (îmbolnăvirea patologică sau senilitatea). Astfel, pentru un organ dat, studiul „populaţiilor curate” arată că nu întotdeauna are loc o scădere a performanţelor, concomitent cu înaintarea în vârstă. Unele lucrări au arătat îndeosebi că debitul cardiac al subiecţilor în vârstă, îndeosebi la bolile cardiace, nu este mai scăzut decât cel al adulţilor tineri, deşi mecanismele care permit menţinerea unui debit cardiac normal variază cu vârsta. Dicţionarul mai aduce în discuţie şi termenul de îmbătrânire fiziologică. Modificările corpului şi mediului familial, afectarea identităţii sociale pe care o impune pensionarea fragilizează subiectul vârstnic, care, concomitent, trebuie să efectueze o activitate de rutină, dar şi să găsească forţa de a investi în noi poli de interes. Orice nouă dificultate (decesul partenerului de viaţă, probleme financiare, boala), survenind în acest context, poate duce la o pierdere a respectului de sine, care devine insuportabilă.
Distribuie acest articol:
