Terapia ocupațională și ergoterapia la bolnavii cu afecțiuni ale aparatului respirator

Bolile aparatului respirator, prin suferinţele pe care le provoacă celor în cauză cât şi celor din anturajul lor, constituie o problemă de sănătate publică, inclusiv sub aspect economic.

Numărul bolnavilor cu afecţiuni ale aparatului respirator este mare şi se preconizează o creştere a acestuia prin:

• Creşterea numărului de îmbolnăviri de cancer pulmonar mai ales prin creşterea consumului de tutun;
• Creşterea numărului de îmbolnăviri de bronşită cronică datorită poluării aerului.

Pe de altă parte se poate vorbi de o creştere a speranţei de viaţă a celor cu insuficienţă respiratorie datorită progreselor terapeutice care încetinesc evoluţia acestor boli şi a depistării lor precoce.

Consecinţele acestor boli sub aspect economic trebuie să ia în considerare atât costul medical şi al pierderilor de producţie legate de acestea, de asemenea importantul impact asupra modului de viaţă al bolnavului şi a celor din jurul său.

Aceste afecţiuni nu sunt generate de o cauză unică ci pot fi generate de un complex de condiţii de existenţă care constituie factori de risc. Expunerea în timp la anumite condiţii ce constituie factori de risc poate duce la apariţia unor perturbări grave, cu manifestări diferite, pe plan social şi economic, variind în funcţie de invalid (copil sau adult).

Copiii cu deficienţe respiratorii pot fi scoşi din mediul familial prin spitalizări repetate, de durată, în sanatorii, ceea ce înseamnă şi o întrerupere a şcolarizării, o rămânere în urmă, limitându-le posibilităţile de alegere a unei viitoare meserii.

La adult, impactul cu boala poate însemna întreruperea prelungită a muncii, ceea ce poate însemna pierderea locului de muncă, o reorientare profesională sau, în cazuri mai grave, nu va mai putea presta nici o muncă.

În aceste situaţii de boală (în care repausul este necesar) ergoterapia îşi are locul determinat prin posibilitatea de a-l sustrage pe bolnav de la starea apăsătoare a suferinţei sale. Problema reinserţiei sociale şi recuperarea profesională a celor vindecaţi constituie obiective ale echipei terapeutice formată din: medic, kinetoterapeut, ergoterapeut, psiholog.

Principiile care stau la baza terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în cadrul afecţiunilor respiratorii sunt:

• Înfiinţarea şi funcţionarea unor ateliere cu activităţi terapeutice de diferite profile adecvate, pentru ca bolnavii să poată depăşi starea de oboseală şi deprimarea psihică;
• Programele de recuperare a rezistenţei la efort să se aplice numai în faza stabilă a bolii;
• Prudenţa deosebită a terapeutului în activităţile care vizează rezistenţa la efort (evitarea oboselii exagerate);
• Evitarea inhalării de substanţe iritante pentru căile respiratorii;
• Educaţia sanitară a acestor bolnavi este necesară, în sensul convingerii de a renunţa la fumat, a prevenirii şi tratării precoce a episoadelor infecţioase, combaterii exceselor ponderale, a informării bolnavului cu privire la stadiul bolii sale, a cooperării pentru recuperarea sa prin respectarea prescripţiilor medicale;
• Necesitatea supravegherii permanente a bolnavului pentru prevenirea unor incidente şi pentru a regla permanent efortul, pentru a-l aprecia sub aspectul posibilităţilor şi al calităţii activităţii prestate, în scopul includerii în cadrul unei grupe de lucru;
• Efectuarea controalelor medicale periodice şi de laborator, în scopul adoptării celei mai eficiente terapii medicale şi de activitate;
• În aceste activităţi nu vor fi cuprinşi bolnavii cu forme grave de tuberculoză activ-evolutivă, cu BK prezent în spută, cei hemoptici, cu insuficienţă cardiacă accentuată, cu insuficienţă respiratorie importantă, nici cei cu alte boli asociate care nu permit solicitarea fizică (diabet, insuficienţă hepatică sau renală, SIDA, etc.).

Bolnavii de tuberculoză cronică şi cei cu diferite grade de insuficienţă respiratorie vor fi supuşi unui efort dozat, diferenţiat, în aşa fel încât să nu provoace dezechilibrul stării de sănătate pe care o au.

 Obiectivele ergoterapiei la bolnavii cu afecţiuni ale aparatului respirator vizează următoarele aspecte:

• Reeducarea funcţională;
• Psihoterapia;
• Preorientarea profesională.

Reeducarea funcţională în bolile aparatului respirator se impune la fel ca şi în celelalte grupe de afecţiuni. Aceasta priveşte antrenarea în activităţi de ergoterapie a bolnavilor afebrili, cu stare generală bună, cu tuse şi expectoraţii reduse, cu leziunile în faza de involuţie (examen radiologic).

Activităţile propuse vor urmări obţinerea unei senzaţii de bine, de scădere a dificultăţilor respiratorii la efort, de reducere a anxietăţii prin creşterea capacităţii de efort.

Efectul psihoterapic al ergoterapiei este important şi trebuie luat în consideraţie, ştiut fiind impactul pe care îl are boala asupra psihicului uman.

Aplicarea unor forme de ergoterapie urmăreşte înlăturarea crizei (stării depresive) de adaptare la situaţia dată. Activităţile fizice şi intelectuale recomandate urmăresc antrenarea bolnavului în limitele posibilităţilor sale pentru a-şi descoperi noi aptitudini şi pentru a-şi depăşi psihozele asociate.

La copilul cu afecţiuni ale aparatului respirator urmările bolii pot fi mult mai ample, spitalizarea de lungă durată frânează dezvoltarea lui intelectuală, poate duce chiar la regres prin apariţia unui blocaj afectiv determinat de lipsa mediului familial şi social anterior, a lipsei mişcării. În cazul adolescentului cu astfel de boli, inactivitatea poate modifica negativ personalitatea acestuia conducând la manifestări comportamentale deviate.

Distribuie acest articol: