Terapia ocupațională și ergoterapia la bolnavii cardio-vasculari

În cazul afecţiunilor cardio-vasculare, terapia ocupaţională şi ergoterapia includ activităţi de kinetoterapie, playterapie, artterapie, meloterapie, ca terapii instructiv-recreativ-distractive, dar nu este exclusă practicarea ergoterapiei în unele situaţii.

Reantrenarea la efort, stimularea aptitudinilor şi posibilităţilor pentru activităţile cotidiene sunt scopurile esenţiale ale recuperării bolnavilor cu aceste suferinţe.

Ca în toate cazurile, medicul terapeut solicită din partea pacientului un efort liber consimţit, natural şi utilitar.

Modalitatea de acţionare, intensitatea şi durata efortului necesită respectarea unor reguli care se impun prin specificul afecţiunii, dar efortul depus este efectuat în mod liber. Acesta constă în gesturi utile care îmbină activitatea fizică şi psihică în scopul angajării în activităţi creative.

La indicaţia medicului specialist, activităţilor de antrenare fizică propriu-zisă, pe măsura diminuării afecţiunii psihice care survine în situaţia bolnavului coronarian, se poate recomanda exersarea gesturilor şi deprinderilor de lucru.

Terapeutul ocupaţional trebuie să cunoască foarte bine aspectul recuperării cardiologice pentru a putea doza corect intensitatea efortului, a sesiza semnele de intoleranţă.

De asemenea este necesară cunoaşterea situaţiei fiecărui subiect, a particularităţilor sale de adaptare la solicitarea propusă.

La această categorie de bolnavi se vor evita eforturile mari şi de durată, preferându-se activităţile uşoare, cu efort minim, cele care solicită îndemânarea (din domeniul artistic şi intelectual). Se recomandă activităţi desfăşurate în seră, în aer liber, în grădină, spaţii care oferă climat sedativ, optimist (îngrijirea florilor, lucrul de mână pentru femei, artizanatul, pictura, care pun în evidenţă disponibilităţile artistice, decorative, de care dispune persoana respectivă).

Menţinerea exerciţiului intelectual al acestor bolnavi se realizează prin antrenarea lor în activităţi cu nivel adecvat, legate de bibliotecă, de munca de birou, unde ei vor fi eventual cooptaţi alături de personalul angajat.

Obiecivele terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în bolile cardio-vasculare cele mai invalidante cum sunt: cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială, valvulopatiile, vasculopatiile periferice, sunt de recuperare sub aspect funcţional, psihologic şi socio-profesional, aspecte care apar simultan şi sunt intercondiţionate.

Acestea, de multe ori necesită spitalizare de lungă durată, se manifestă prin incapacitate temporară de muncă şi reîncadrare întârziată în activitatea socială.

Pentru recuperare, serviciul respectiv necesită amenajarea şi dotarea unui compartiment de terapie ocupaţională şi ergoterapie.

În medicina modernă, practica terapeuticii în afecţiunile cardio-vasculare de natură coronariană, a înlocuit repausul absolut şi prelungit care era recomandat în trecut, cu reantrenarea la efort. Această metodă a condus la obţinerea unor rezultate bune, în special pe linia reintegrării sociale. În acest scop, odată cu aplicarea primelor măsuri terapeutice, se aplică şi primele măsuri de readaptare funcţională.

Actul medical terapeutic care vizează simultan aspectul funcţional, psihologic şi socio-profesional, în fiecare caz în parte urmăreşte activarea şi reactivarea bolnavului astfel:

• În cazul aspectului funcţional, terapia ocupaţională prin activităţi cu intensitate progresivă atent supravegheate, urmăreşte execuţia, aspectele neplăcute (durerea, oboseala) sunt prevenite de către medic şi terapeut;
• În cazul aspectului psihologic se urmăreşte ameliorarea anomaliilor psihologice de comportament (anxietatea, pesimismul, cât şi cele de hiperactivitate dăunătoare). Disciplina personală este un remendiu important. Alimentaţia corectă şi adaptată diagnosticului, suprimarea tutunului, a alcoolului, sunt remedii ce se pot obţine prin activitatea acceptată, supravegheată, dar şi prin contribuţia pacientului, prin voinţa lui de a-şi adapta corect modul de viaţă;
• În cazul aspectului socio-profesional – întreaga echipă terapeutică are datoria de a participa la munca pedagogică pentru instruirea bolnavului în privinţa cunoaşterii situaţiei sale, atât în ce priveşte organizarea, sarcinile de lucru, cât şi a petrecerii timpului liber. Munca propriu-zisă trebuie îmbinată cu exerciţiile fizice în vederea antrenării pacientului pentru sarcini sociale şi profesionale.

În funcţie de starea de sănătate de moment, în cadrul terapiei ocupaţionale se vor alege iniţial ocupaţii simple, bine motivate în privinţa valorii lor utilitare, estetice. Activitatea propusă trebuie să-l determine pe bolnav să-şi aprecieze posibilităţile, să-l antreneze într-un ritm de execuţie normal ca rapiditate şi intensitate a mişcărilor, să-l obişnuiască să accepte pauze frecvente.

Experienţa arată că aceste activităţi sunt acceptate şi bine desfăşurate de către bolnavii cardiaci. Cu toate acestea, în cadrul terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei, supravegherea trebuie să fie destul de strictă pentru a oferi siguranţă deplină. În acelaşi timp activitatea trebuie să fie liberă pentru a nu provoca anxietatea bolnavului şi a nu antrena dependenţa acestuia faţă de terapeut.

Ocupaţia la bolnavii cardiaci este mai mult decât necesară pentru obţinerea echilibrului vital şi petrecerea activă a timpului liber. Ocupaţia trebuie să fie adecvată persoanei cardiace, gravităţii bolii şi fazei de boală în care se află. Spre exemplu, în afecţiunile cardiace minime, respectivul bolnav poate să-şi conducă propriul autoturism, dar nu trebuie asumate riscuri majore pentru securitatea publică, în unele meserii cum ar fi cea de pilot, conducător de autobuz, locomotivă, mijloace de trasport public.

Distribuie acest articol: