Terapia ocupațională și ergoterapia în afecțiunile osteoarticulare

Consecinţele acestor afecţiuni, sub aspect funcţional sunt asemănătoare, ele depinzând mai mult de localizarea leziunilor care determină pierderea sau limitarea mobilităţii corporale.

Dintre acestea, unele afecţiuni reumatice duc la invalidităţi mari.

Specific afecţiunilor reumatice, articulaţiile sunt dureroase, umflate, rigide, deformate, terapia ocupaţională constituind o formă specifică de reeducare funcţională.

Alături de tratamentul medical, terapia ocupaţională şi ergoterapia sunt metodele importante care sunt puse în practică corelate cu mecanismele deformaţiilor articulare.

La fel ca şi în afecţiunile ortopedico-traumatice care pot surveni în unele domenii de activitate, afecţiunile reumatice pot avea consecinţe importante sub aspect fizic şi psihic, uneori până la scoaterea din activitate. Durata bolii sau a invalidităţii pe care o antrenează, imposibilitatea continuării activităţii şi ocupaţiei avute anterior îmbolnăvirii, duc la pierderea forţei fizice, iar sub aspect psihic pot duce la apatie şi indiferenţă.

Pierderea capacităţii de muncă înseamnă o pierdere a respectivului capital de muncă pe care îl reprezintă fiecare persoană, în urma căreia este afectată atât persoana respectivă cât şi societatea.

Deficienţele fizice şi psihice de această natură pot fi corijate şi depăşite iar capacitatea de efort şi muncă poate fi recuperată, deşi există şi riscul recidivei. Din acest motiv respectivii bolnavi trebuie urmăriţi continuu, tratamentul să se desfăşoare pe etape, până când bolnavul depăşeşte pericolul şi poate fi integrat în activitatea normală de muncă.

În toate cazurile de afecţiuni osteoarticulare şi reumatismale, când începe să apară remisiunea bolii, când durerea nu mai împiedică reeducarea funcţională, terapia ocupaţională şi ergoterapia, prin mijloace specifice pot fi aplicate, nefiind necesare poziţiile de repaus şi de strictă imobilizare.

Acestea urmăresc prin ocupaţie şi muncă, corectarea defectelor de execuţie a mişcărilor, a gesturilor.

Principalele obiective ale terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în afecţiunile respective sunt:

• tonifierea musculaturii şi obţinerea unei stări generale bune;
• prevenirea deformaţiilor, anchilozelor, atrofiilor musculare;
• readaptarea sau reorientarea profesională.

Pentru abordarea acestui grup de afecţiuni, terapeutul trebuie să aibă în vedere o anumită succesiune a metodelor de reeducare, legate de activităţile necesare bolnavului de la primele ore ale zilei (ridicarea din pat, igiena, gimnastica, îmbrăcarea, manevrarea unor obiecte de toaletă, de comunicare, etc, apoi utilizarea aparatelor de uz casnic, până la cele profesionale).

Trebuie combătută înclinaţia bolnavilor cu astfel de afecţiuni de a sta cât mai mult în pat sau în fotoliu.

Specific acestor afecţiuni, handicapul fizic este resimţit intens de către bolnav.

Echipa terapeutică urmăreşte ameliorarea stării fizice prin diferite mijloace, între care cele ale kinetoterapiei, terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei, prin diferite prestaţii şi prin realizarea de obiecte, manual, fac ca bolnavul să accepte recuperarea care, deseori durează mult şi este dureroasă, cu o evoluţie dificilă.

Aspectul esenţial în recuperarea bolnavului traumatic şi reumatic este câştigarea amplitudinii mişcărilor şi a forţei musculare, dar şi obţinerea adeziunii sale de a contribui activ la recâştigarea utilităţii pentru el şi pentru cei din jur.

Ergoterapia urmăreşte prin mijloacele sale obţinerea unor efecte importante ca:

• efecte preventive – evitarea evoluţiei deformaţiilor, apariţiei anchilozelor şi a contracturilor;
• efecte recuperatorii – redarea tonusului muscular normal, menţinerea articulaţiilor într-o stare normală, care să asigure executarea mişcărilor libere;
• efecte educative – bolnavul este informat asupra stării sale, scopului terapeutic şi rezultatelor care se pot obţine.

Recuperarea bolnavilor cu afecţiuni reumatice urmăreşte obţinerea autonomiei maxime pentru activităţile zilnice, prin efort propriu sau prin recurgerea la aşa-zisele “mijloace tehnice auxiliare” (accesorii simple sau automatizate).

Terapia ocupaţională şi ergoterapia nu au în vedere numai bolnavii spitalizaţi, ele au rol important şi în recuperarea bolnavilor ambulatori şi a celor imobilizaţi la domiciliu. Astfel, pe lângă terapia medicamentoasă, hidroterapia, kinetoterapia, psihoterapia, etc. ergoterapia recurge la gestualitatea specifică muncii artizanale şi a celei din viaţa cotidiană, la mijloacele de joacă şi sportive, la cele recreative, ca metode de recuperare fizică şi psihică.

Echipa terapeutică în serviciile de reumatologie este constituită din medic, psiholog, kinetoterapeut. Colaborarea între kinetoterapie şi ergoterapie se impune, ergoterapia fiind metoda care consolidează efectele kinetoterapiei prin realizări de obiecte în care gestualitatea este repetată şi finalizată, dar şi motivată. Poziţia subiectului în care efectuează munca este foarte importantă, mai importantă decât munca în sine, de asemenea efortul solicitat şi tehnica aplicată trebuie să prevină apariţia durerii şi a oboselii.

Recuperarea mâinii reumatice este anevoioasă şi necesită timp. Dintre ocupaţiile şi lucrul obişnuit în terapia ocupaţională şi ergoterapie pentru recuperarea mâinii reumatice amintim pentru poliartrita reumatoidă:

• diferite jocuri cu mingea de tenis, pe care bolnavul o prinde în mână efectuând diverse mişcări de extensie, flexie, rotaţie;
• cititul şi răsfoitul unor albume (manevrând cu degetele filele acestora ţine policele în abducţie maximă);
• confecţionarea unor biluţe din hârtie (mărgele) prin rulare pe o andrea sau rularea unei hârtii folosind ambele mâini;
• rularea unei feşe sau alte materiale în direcţie radială;
• imprimarea unor modele folosind un rulou sau o ştampilă;
• confecţionarea unor obiecte artizanale (flori artificiale, coşuleţe, cutii, jucării);
• folosirea unor jucării (titirobil, învârtind sfârleaza în sens radial);
• jocuri cu bile de diferite mărimi în care solicită fiecare deget pe rând pentru manevrarea acestora;
• cusutul, brodatul, împletitul;
• modelarea plastilinei, a lutului.

Terapia ocupaţională şi ergoterapia în poliartrita reumatoidă urmăreşte, prin mişcările respective, întărirea aparatului extensor al degetelor, întărirea interosoşilor şi lombricalilor, opozantului auricular şi policelui. Un loc important îl are reeducarea prehensiunii.

Pentru recuperarea artrozelor mâinii terapia ocupaţională şi ergoterapia recomandă gesturi şi mişcări ca:

• strângerea repetată a unor obiecte elastice în mână (mingi, jucării gonflabile);
• modelarea unor materiale semimoi (antrenează numeroase grupe musculare şi diferite tipuri de prehensiune);
• manevrarea unor obiecte mici (mărgele, bile, construcţii din beţe de chibrit, împletituri din fire, broderii, desen, pictură, căntat la pian, fluier, etc.).

Mişcări folosite în cadrul terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei pentru recuperarea articulaţiei cotului şi umărului:

• jocuri şi activităţi care antrenează concomitent mâna, cotul şi umărul;
• periatul unor obiecte;
• lustruirea unor suprafeţe orizontale şi verticale;
• mânuirea fierăstrăului;
• înşurubarea şi deşurubarea unor becuri, siguranţe, robinete;
• jocul de cărţi;
• cusutul pe gherghef;
• jocul cu mingea (lovirea de sol şi de perete a mingii şi reprinderea ei);
• călcatul rufelor;
• cusutul la maşina manevrată manual.

Pentru afecţiunile reumatice ale piciorului, ergoterapia, până la un punct, foloseşte aceleaşi mijloace ca şi kinetoterapia:

• bicicleta ergometrică;
• exerciţiul de apucare a unui prosop cu degetele piciorului;
• rularea piciorului pe un cilindru pe care îl deplasează înainte-înapoi;
• lansarea unei bile de pe picior prin extensia degetelor şi dorsiflexia acestora;
• folosirea maşinii de cusut cu pedală.

În activitatea de terapie ocupaţională şi ergoterapie la bolnavii reumatici se impune respectarea principiului “de la uşor la greu”, “de la simplu la complex”, pentru a nu depăşi pragul durerii şi al oboselii.

Distribuie acest articol: