POVEȘTI DE VIAȚĂ ALE REFUGIAȚILOR UCRAINENI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
„Acest război, început de Rusia, este cea mai mare nenorocire prin care trece Ucraina în lupta sa pentru independență – mii de oameni morți, sute de localități rase de pe fața pământului, milioane de oameni fugind de bombele rușilor și sute de mii de familii despărțite” – este și cazul soților Ivan și Liubovi Dobrenco (ambii din 1958), care s-au refugiat împreună cu nepoții Denis (17 ani) și Ilia (10) la Bălți.
În ziua în care am venit la ei pentru a le oferi ajutoarele prevăzute în cadrul Proiectului “Servicii Medicale și Sociale pentru refugiații Ucraineni din Moldova – Faza III” , finanțat de organizația internațională Help – Hilfe zur Selbsthilfe e.V., i-am găsit afară, pe o laiță, oarecum epuizați – Liubovi, sprijinită de o cârjă, șoptea ceva printre lacrimi, uitându-se la piciorul bandajat, Ivan parcă încremenise cu privirea în pământ – cu o zi înainte își înmormântase mama.
S-au înviorat imediat ce auziseră portița – au venit nepoții de la lecții: Denis este student la colegiul de informatică, iar Ilia este elev în clasa a 5-a. Anul ăsta a mers pentru prima dată în viață la lecții pe viu – primii 4 ani a învățat online în Ucraina – 3 clase din cauza pandemiei, iar în clasa a 4-a nu a putut merge la școală deoarece începuse războiul. Efectiv nu știa ce simți atunci când stai într-o bancă alături de colegi, iar clopoțelul te anunță că este pauza mare…
Decizia de a veni în Moldova au luat-o doar pentru a-și proteja nepoții. „Dacă noi maturii puteam face față greutăților pe care le implică un război, pentru ei era ceva inexplicabil – deoarece locuiam în apropierea unui punct logistic de cale ferată zi și noapte eram bombardați de ruși. Cum? De ce? Ce vină avem noi? Acestea erau întrebările pe care le auzeam de la nepoți de fiecare dată când deasupra satului Stroinți, regiunea Vinița, treceau rachetele ocupanților, ori atunci când cedau geamurile de la exploziile bombelor căzute în apropiere ”.
Tot de la Liubovi am înțeles cât de grea a fost despărțirea cu copiii (părinții nepoților) – ei au rămas să-și apere țara de invadatorii ruși. „ Și acum simțim un gol imens în suflet deoarece această despărțire are mai multe componente – ne-am despărțit de familie, ne-am despărțit de casă, dar niciodată nu ne vom despărți de Ucraina, chiar dacă suntem departe de locurile natale.”
Bunicii și nepoții familiei Dobrenco deja de 1 an de zile sunt refugiați. Drumul spre Moldova a fost anevoios deoarece bombardamentele nu conteneau nici ziua nici noaptea. Se opreau doar atunci când observau explozii în jur. Când au trecut Nistrul, pe la vama Otaci, primele clipe de liniște au fost ca o revelație – oamenii, zâmbind, își căutau de treburile lor pașnice. Și doar sirena apărării antiaeriene, care se auzea din depărtare, le reamintea că dincolo de vamă, în draga lor Ucraină, le mor, de mâna ucigașă a Rusiei, conaționalii.
Spre surprinderea lor procesul de acomodare a fost destul de rapid datorită atenției și grijii de care au beneficiat din partea echipei Centrului Medico-Social Rebeca. „Imediat ce am trecut hotarul s-au apropiat de noi niște oameni îmbrăcați în veste pe care era imprimată o căsuță cu o inimioară (sigla echipei Homecare). Ei ne-au oferit truse de prim-ajutor și ne-au ghidat unde putem să ne refugiem. Ajunși la Bălți nu pricepeam cine sunt aceste doamne care au grijă de noi – voluntari sau lucrători medicali. Până la urmă am înțeles că sunt oameni cu literă mare, oameni de bună credință. Pe tot parcursul șederii noastre am primit de la ei produse alimentare, produse igienice, consultații, inclusiv ajutor medical. Ei ne-au îndrumat cum să obținem statutul de protecție temporară, ei ne-au oferit inclusiv ajutor psihologic. Acum trecem niște proceduri chiar în sediul Centrului Medico-Social Rebeca. Nu speram să vedem atâta grijă într-o țară străină, pe care acum, datorită echipei Homecare, am început să o considerăm a doua noastră casă”
Activitatea se încadrează în Proiectul “Servicii Medicale și Sociale pentru refugiații Ucraineni din Moldova – Faza III” , finanțat de organizația internațională Help – Hilfe zur Selbsthilfe e.V., și are drept scop principal sprijinirea a 200 de familii de refugiați, stabiliți în zonele rurale ale Republicii Moldova, prin facilitarea accesului la servicii de sănătate și protecție socială.
Distribuie acest articol:
