TERMENI DE REFERINȚĂ
Denumirea proiectului : Echitate în sănătate prin responsabilizare socială
Codul proiectului: 415932
Termenul limită de aplicare 12 Septembrie 2023
Durata de realizare 15 Decembrie 2023
- Informație generală
În 2019, Crucea Roșie din Elveția a demarat implementarea proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”, finanțat de Guvernul Elveției, care are ca scop să consolideze echitatea în sănătate, transparența și responsabilizarea socială.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Asociația Obștească ”CASMED” și Asociația Obștească ”HOMECARE” și face parte din programul național, care sprijină implementarea Acoperirii Universale cu Servicii Medicale în Moldova (MD AUSM).
Proiectul „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială” completează intervențiile MD AUSM privind creșterea responsabilității față de pacienți și populație prin instituirea și/sau susținerea mecanismelor existente de responsabilizare socială în cinci raioane pilot – Bălți, Florești, Soroca, Drochia și Edineț. Aceste mecanisme la nivel comunitar, local și național au ca scop abilitarea societății civile în revendicarea dreptului la sănătate prin responsabilizarea furnizorilor de servicii și autorități. Acest lucru va conduce la îmbunătățirea transparenței în comunicare și cunoștințe despre alocarea resurselor, beneficii și drepturi în sănătate, modele de prescriere a medicamentelor, luarea de decizii îmbunătățite bazate pe dovezi și acțiuni eficiente pentru a răspunde nevoilor tuturor segmentelor populației (în special a celor mai marginalizați, inclusiv romi și alte minorități) și de a reduce decalajul de gen în ceea ce privește rezultatele în materie de sănătate.
Proiectul prevede trei obiective pentru îmbunătățirea calității, accesului și echității în sănătate în țară.
Obiectivul 1 prevede furnizarea de servicii medicale echitabile și de calitate la toate nivelurile. Proiectul are ca scop consolidarea implicării societății civile și instituirea mecanismelor de responsabilizare socială pentru a monitoriza și îmbunătăți accesul echitabil și de calitate a serviciilor medicale. Implicarea societății civile, împreună cu grupurile de pacienți și asociațiile medicale profesionale, prin diferite mecanisme de responsabilizare socială este o abordare puternică pentru responsabilizarea autorităților, oferind feedback privind percepțiile consumatorilor privind furnizorii de servicii medicale și autoritățile din domeniul de sănătate. De asemenea, feedback-ul descendent de la autorități la cetățeni cu privire la acțiunile întreprinse va motiva și încuraja implicarea în continuare a societății civile în acțiuni de lobby.
Obiectivul 2 al proiectului prevede consolidarea capacităților Companiei Naționale de Asigurări de Medicină (CNAM) pentru a extinde acoperirea cu servicii medicale și a deveni durabilă. Odată ce mecanismele de responsabilizare socială vor fi funcționale și vor avea efect asupra îngrijirii de calitate, încrederea în sistemul de sănătate va crește, ceea ce va conduce la creșterea numărului de persoane asigurate în acest sistem.
Obiectivul 3 se referă la protecția cetățenilor moldoveni împotriva sărăciei din cauza plăților suplimentare și neformale în instituțiile medico-sanitare publice și a cheltuielilor catastrofale pentru medicamente. Mecanismele de responsabilizare socială vor include monitorizarea plăților suplimentare și neformale (de exemplu, prin intermediul chestionarelor, sau feedback-ul electronic al pacienților pe platforma E-sănătate sau spitale.md). Se prezumă că sensibilizarea grupurilor de pacienți și a consumatorilor de servicii de sănătate cu privire la prescripția rațională de medicamente și a drepturilor pacientului, precum și educarea profesioniștilor din domeniul medical cu privire la modelele de prescriere a medicamentelor va reduce cheltuielile gospodăriei destinate pentru sănătate și va reduce cheltuielile catastrofale.
2. Scopul sarcinii
Scopul general al consultanței constă în oferirii serviciilor de mentorat pentru ghidarea membrilor Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie în procesul adoptării Legii Fondurilor Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală pentru 2024.
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM) este adoptată anual de legislativ. La finele anului 2023, Parlamentul va adopta Legea FAOAM pentru 2024.
Până la adoptarea legii, Compania Națională de Asigurări în Medicină este responsabilă de întocmirea şi prezentarea către Ministerul Sănătății a proiectului legii anuale a FAOAM, iar Ministerul Sănătății este responsabil de promovarea proiectului legii FAOAM.
- Sarcini și activități specifice
Expertul va realiza următoarele sarcini:
Sarcina 1. Organizarea ședințelor de mentorat (5-8 ședințe online și onsite, o dată la 1-2 săptămâni) cu membrii Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie (inclusiv, alți deputați și funcționari ai Parlamentului interesați) și ghidarea lor în procesul de adoptare a Legii Fondurilor Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală pentru 2024. În cadrul ședințelor, expertul va acorda asistență tehnică pentru:
- Elaborarea planului de lucru pentru adoptarea Legii FAOAM;
- Analiza și interpretarea datelor din proiectul Legii FAOAM și din nota informativă înaintată de Ministerul Sănătății;
- Evaluarea corespunderii prevederilor proiectului Legii FAOAM cu alte acte normative în domeniul sănătății și a asigurărilor obligatorii de asistență medicală;
- Analiza componentei veniturilor FAOAM și asigurarea principiului contributivității;
- Analiza componentei de cheltuieli a FAOAM și respectarea principiului repartiției;
- Evaluarea Legii FAOAM din perspectiva deciziilor bazate pe dovezi și a nevoilor populației de servicii medicale, în baza indicatorilor de sănătate.
- Monitorizarea respectării procedurii legislative de avizare înainte de adoptarea Legii FAOAM.
- Sarcina 2. Elaborarea unui ghid (20-30 pagini) pentru deputați privind adoptarea anuală a Legii FAOAM, care va prezenta într-o manieră sintetizată aspectele principale evidențiate în cadrul sesiunilor de mentorat. Ghidul va aborda procesul de adoptare a Legii FAOAM din perspectiva deciziilor bazate pe dovezi și a nevoilor populației de servicii medicale, în baza indicatorilor de sănătate. Ghidul va fi consultat cu echipa de proiect.
Cerințe față de ghid: format electronic PDF, machetat, tiparul literelor Times New Roman, mărimea literelor 12, spațiu între rânduri 1,15, numărul minim de 20 pagini, maxim de 30 pagini, cu includerea de diagrame, figuri și tabele, la necesitate.
Sarcina 3. Elaborarea raportului de activitate (2-3 pagini), care va conține descrierea sarcinilor realizate și a rezultatului obținut. La raportul de activitate vor fi anexate și alte documente justificative: poze, procese-verbale, etc.
- Livrabile și indicatori
| Livrabile și indicatori | Zile de lucru | Termenul limită |
| 5-8 ședințe de mentorat organizate, o dată la 1-2 săptămâni | 8 zile | 30 Noiembrie 2023 |
| Ghid elaborat conform cerințelor | 15 zile | 15 Decembrie 2023 |
| Raport de activitate | 1 zi | 15 Decembrie 2023 |
- Livrabile și perioada de realizare a activității
Activitatea va fi realizată până la 15 Decembrie 2023.
Plățile vor fi efectuate după livrarea produselor și aprobarea acestora de către echipa de proiect.
- Experiența, abilități și competențe solicitate:
Educaţie:
• Studii superioare sau masterat în domeniul management în sănătate, economie, finanțe, drept sau alte domenii relevante.
Experienţă:
- Cel puțin 5 ani de experiență profesională demonstrată în domeniul finanțelor în sănătate;
- Experiența demonstrată de activitate în elaborarea rapoartelor, ghidurilor, etc;
- Experiența de lucru cu organizații internaționale reprezintă un avantaj;
- Cunoașterea sistemului de sănătate din Republica Moldova și a Asigurărilor obligatorii de asistență medicală.
Cerințe de cunoaștere a a limbilor:
• Cunoașterea fluentă a limbii române (scris și verbal), limba engleză reprezintă un avantaj.
Valorile de bază:
- Respect pentru diversitate;
- Integritate;
- Profesionalism;
- Capacitate de lucru în echipă.
Competențele de bază:
• Responsabilitate;
• Comunicare efectivă;
• Colaborare incluzivă;
• Conștientizare și sensibilitate cu privire la dimensiunea de gen.
- Aranjamente de lucru și cerințe de raportare
În toate sarcinile legate de proiect, expertul va lucra sub îndrumarea directă a coordonatorului de proiect. La fiecare etapă, produsele/livrabilele sunt expediate prin poșta electronică.
8. Indicatori de performanță
Performanța misiunii va fi evaluată pe baza următorilor indicatori:
• Finalizarea sarcinilor specificate în Termenii de Referință;
• Respectarea termenelor stabilite pentru prezentarea livrabilelor;
• Calitatea muncii;
• Demonstrarea unor standarde înalte de cooperare și comunicare cu managerul de proiect și cu toții actorii cheie relevanți.
9. Documentele necesare
Expertul urmează să prezinte următoarele documente/informații pentru a realiza activitatea:
- Oferta tehnică care va conține metodologia privind organizarea sesiunilor de mentorat și conținutul ghidului.
- Oferta financiară pentru realizarea sarcinilor.
- Informații personale: CV-ul/le expertului/expertei, care demonstrează calificarea și experiența în domeniu.
10. Instrucțiuni de depunere a aplicației
Documentele urmează a fi expediată la adresele de email: aniculita82@gmail.com și ao.homecare@gmail.com cel târziu până la data de 12 septembrie 2023, ora 17.00, indicând următoarea referință „Mentorat Legea FAOAM”.
Contacte pentru informații suplimentare: Ana Niculiță, coordonatoare de proiect, tel: 069393306.