Povești de Rezistență: Călătoria Oxanei prin Război și Speranță
Oksana, purtând un tricou simplu și cu părul negru, tuns scurt, care îi încununează fața luminată de un zâmbet cald și prietenos, emană o deschidere și un optimism rar întâlnite. Este o femeie care, în ciuda încercărilor și provocărilor cu care s-a confruntat, a ales să rămână pozitivă și recunoscătoare pentru fiecare moment de pace și sprijin pe care îl primește.
În ultimii ani, Oksana a trecut prin mai multe decât ar fi dorit vreodată să experimenteze. Prima dată când a ajuns la Chișinău, era la începutul războiului, fugind cu inima grea și lăsând în urmă tot ce avea drag. Fiecare dimineață o găsea trezindu-se cu speranța că, într-o zi, totul va reveni la normal. Șederea în Chișinău a fost suficient de lungă pentru ca orașul să-i intre în suflet, dar inima o chema înapoi la Kiev. Așa că, după un timp, s-a întors în capitala ucraineană, un oraș devastat de conflicte și suferință.
Întoarcerea în Kiev nu a fost ușoară. Orașul, odinioară vibrant, părea acum mai gri și apăsător. Zgomotul constant al sirenelor care anunțau raidurile aeriene devenise o parte integrantă a vieții de zi cu zi. După aproape doi ani de rezistență, Oksana a decis să-și ia o scurtă vacanță. Când a coborât din tren și a văzut Safe Space în același loc, cu aceiași angajați, emoțiile au copleșit-o. Nu se aștepta să-i reîntâlnească și recunoștința sa era profundă. I-a îmbrățișat pe toți cu căldură, mulțumindu-le pentru sprijinul oferit celor ca ea, care luptau zi de zi pentru o viață normală. Spiritul ei pozitiv, reflectat prin gestul de „thumbs up”, simbolizează încrederea și sprijinul reciproc.
„Pare că războiul nu se va sfârși niciodată,” ne-a mărturisit Oksana. „Deși ne-am obișnuit, ne este dor de liniștea de dinainte, de oamenii veseli, de festivalurile de vară, de viața noastră de dinainte de război.” În ochii ei se citește nostalgia pentru vremurile apuse, dar și o determinare tăcută de a nu renunța.
Mama ei, Nadejda, o femeie simplă, dar cu o inimă de fier, nu și-a pierdut niciodată umorul, nici măcar în cele mai grele momente. „Multă lume a plecat din țară. Am rămas doar eu cu Vera și Liuba, vecinele de bloc,” glumea ea, făcând referire la numele lor, care însemnau Credință, Speranță și Dragoste. „Și asta e de ajuns ca să învingem răul.”
În ciuda tuturor greutăților, familia Oksanei a găsit mereu puterea de a râde și de a-și trăi viața cu speranță. Deși obosiți, ei privesc înainte, convinși că, într-o bună zi, soarele va răsări din nou peste Kiev, aducând pacea mult dorită. Iar în acea lumină, Oksana știe că va găsi, în sfârșit, siguranța pe care o caută, acasă, în orașul pe care nu a încetat niciodată să-l iubească.
Această activitate face parte din Programul „Îmbunătățirea accesului la servicii esențiale de sănătate și protecție împotriva violenței de gen pentru persoanele refugiate din Ucraina și cele din comunitățile gazdă”, susținut de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova) în Republica Moldova și finanțat de Uniunea Europeană.
Distribuie acest articol:
