Obiectivele terapiei ocupaționale

Lumea medicală caută căi de recuperare a forţei de muncă, procesul fiind foarte complex, dictat de interesele personale ale subiecţilor respectivi, cât şi de interesele societăţii, necesitatea şi importanţa muncii fiind imperativul comun.

Complexul de acţiuni şi practici adoptate în direcţia recuperării deficienţelor, indiferent de natura acestora, poartă denumiri diferite, cu toate că urmăreşte acelaşi scop comun. Astfel, termenul de reabilitare este folosit de anglo-americani, iar cei de readaptare şi reeducare sunt folosiţi în ţările francofone. Dar, indiferent de terminologia folosită, activitatea de recuperare în esenţă urmăreşte refacerea deficientului şi transformarea sa într-un membru activ al comunităţii în care trăieşte. Procesul complex desfăşurat în acest scop este continuu, el finalizându-se odată cu încadrarea subiectului recuperat într-o ocupaţie, de preferinţă remunerată.

Terapia ocupaţională şi ergoterapia sunt căi de obţinere a acestui proces, cunoscute de mult timp şi care se bazează pe conceptul că cel mai bun doctor pe care n-il oferă natura este activitatea, munca. Caracterul terapeutic al muncii este recunoscut de foarte mult timp, iar în acest domeniu munca este considerată metodă de tratament.

Diferenţa între terapia ocupaţională şi ergoterapie constă în diversitatea formelor, în mărimea sferei de aplicabilitate şi adresabilitate a celor două metode care urmăresc ca bolnavul, prin îngrijire medicală să depăşească stadiul de infirmitate şi să poată deveni folositor lui şi societăţii.

Terapia ocupaţională urmăreşte stimularea interesului bolnavului pentru activităţi oarecare, evidenţiindu-se în acest context playterapia, artterapia, cultterapia, kinetoterapia, etc.

Ergoterapia are la bază semnificaţia intrinsecă a muncii remunerate, exercitate prin reinserţie profesională şi socială a bolnavului. Printre activităţile frecvent adoptate de către bolnavii cu afecţiuni de lungă durată sunt: ţesutul covoarelor, confecţionarea articolelor de croitorie, broderie, activităţile zootehnice, agricole (legumicultura, floricultura şi pomicultura), etc. Acestea, prin stimuli corespunzători, urmăresc să trezească interesul pentru muncă, pentru formarea unor stereotipuri dinamice, iar mai apoi să conducă la o recuperare socială. Recuperarea în cadrul ergoterapiei are un sens mai larg, incluzând aplicarea procesului medical cu finalitate socială în toate unităţile sanitare şi de asistenţă socială, scopul medical fiind cel iniţial, iar efectul activităţii de muncă fiind considerat cel mai fiziologic şi eficace mijloc terapeutic.

Distribuie acest articol: