Contactează-ne: +373 22 920 320
Donate

Masă Rotundă în cadrul proiectului ”Echitate în sănătate prin responsabilizare socială”

La 20 octombrie 2021, în cadrul proiectului ”Echitate în sănătate prin responsabilizare socială” implementat de Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu AO „CASMED” și AO „HOMECARE” cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare Swiss Cooperation in Moldova, a fost organizată masa rotundă cu scopul prezentării raportului privind „Analiza situației actuale ce ține de cadrul normativ în vigoare, mecanismele și instrumentele existente în instituțiile medicale publice stabilite pentru monitorizarea prescrierii raționale a medicamentelor, reducerea și prevenirea polipragmaziei, recomandările pentru îmbunătățirea cadrului normativ în vigoare.” La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”, organizațiilor internaționale, ONG, instituțiilor medico-sanitare publice și private.Proiectul promovează o calitate înaltă a serviciilor medicale. Utilizarea rațională a medicamentelor este parte componentă obligatorie a asigurării calității în sănătate.

RAPORTUL PRIVIND ANALIZA SITUAȚIEI ACTUALE CE ȚINE DE CADRUL NORMATIV ÎN VIGOARE, MECANISMELE ȘI INSTRUMENTELE EXISTENTE ÎN INSTITUȚIILE MEDICALE PUBLICE STABILITE PENTRU MONITORIZAREA PRESCRIERII RATIONALE A MEDICAMENTELOR ȘI REDUCEREA ȘI PREVENIREA POLIPRAGMAZIEI ANALIZA SITUAȚIEI ACTUALE CE ȚINE
DE CADRUL NORMATIV ÎN VIGOARE, MECANISMELE ȘI INSTRUMENTELE EXISTENTE ÎN INSTITUȚIILE MEDICALE PUBLICE STABILITE PENTRU MONITORIZAREA PRESCRIERII RATIONALE A MEDICAMENTELOR ȘI REDUCEREA ȘI PREVENIREA POLIPRAGMAZIEI poate fi vizualizat aici: https://drive.google.com/file/d/1Y8mFF8z0sxjCw4vJgWaKVOV1sbJjNJlW/view?usp=sharing

Distribuie acest articol:

Facebook   Twitter    
Uncategorized @ro 20 octombrie 2021