Martie 2017
DIABETUL, O PROVOCARE PENTRU SĂNĂTATE !
Pentru populația din Republica Moldova, în ultimii ani, diabetul zaharat a devenit o provocare cel puțin pentru 84 de mii de persoane care suferă de o formă sau alta de diabet. Potrivit specialiștilor în domeniul endocrinologiei, principalii factori de risc pentru diabet sunt: ereditatea, obezitatea, valorile colesterolului ridicate, hipertensiunea arterială și afecțiunile pancreasului.
De fapt, diabetul zaharat este o boală care decurge fără simptome și doar efectuând o examinare medicală profundă poate fi depistată. E imperios să cunoaștem, de ce totuși ne îmbolnăvim de diabet? Specialiștii hepatologi explică că diabetul se datorează defectelor în producerea hormonului numit insulină. Insulina este produsă de pancreas și are rolul de a menține glicemia sau, în termini mai populari, nivelul zahărului în sânge în limite normale. În diabet, în absența tratamentului, glucoza crește și nu ajunge la organele care au nevoie de ea. Diabetul zaharat netratat poate induce foarte multe complicații, cele mai cunoscute fiind afecțiunile ochilor, nervilor, rinichilor, inimii și a vaselor sangvine. Însă e necesar să cunoașteți că, odată diagnosticat, evoluția diabetului poate fi influențată foarte mult prin tratament, care și în țara noastră este foarte modern și eficient.
În scopul informării, adoptării unui stil de viaţă sănătos de către persoanele cu diabet zaharat de tip II, este continuarea realizării proiectului:”Prevenirea şi tratamentul diabetului zaharat în Republica Moldova” implementat de către Asociaţia Obştească HOMECARE, susținut de către Caritas Republica Cehă, Agenția Cehă pentru Dezvoltare și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, în cadrul Programului de Cooperare pentru Dezvoltare Externă al Republicii Cehe. Obiectivul specific al proiectului este sporirea accesului la serviciile de îngrijiri medicale în domeniul prevenirii şi tratamentului diabetului zaharat de tip II. Activitatea proiectului constă în formarea continuă a personalului medical cum ar fi medici de familie, asistenţi medicali de familie, pentru profesorii din colegiile medicale, pentru studenţi ai colegiilor medicale, pentru pacienţi cu diabet zaharat. Graţie acestor instruiri grupurile ţintă isi vor imbunatati cunoştinţele lor practice si teoretice în domeniul de prevenire şi tratament a diabetului zaharat, Datorită realizarii proiectului susnumit, reușim sa încurajăm, să informăm persoanele cu diabet zaharat ca “Diabetul zaharat nu este o boală ci un mod sănătos de viață!”
În prezent pacienții care suferă de diabet beneficiază gratuit de insulină. Anume tratamentul medicamentos are o mare importanță în prevenirea complicațiilor induse fie de diabetul de tip I sau de tip II.
Alte două compartimente foarte valoroase pentru persoanele care suferă de diabet sunt alimentația și exercițiile fizice. Firește că pentru persoana care suferă de diabet multe alimente sunt interzise, de aceea e necesar să rețineți că legumele, cum ar fi varza, conopida, fasolea, vinetele, roșiile, dovleacul sunt necesare în rația alimentară zilnica, iar pâinea, făinoasele, cartofii, orezul, lactatele – consumate în cantități minimale. Alimentele interzise în diabetul zaharat sunt zaharul și produsele zaharoase: bomboanele, dulcețurile, băuturile răcoritoare, înghețata. Astăzi industria alimentara oferă pacienților cu diabet produse alimentare, cum ar fi sucuri, dulciuri care conțin fructoză, un glucid care se absoarbe mai lent și nu determină creșterea bruscă a glicemiei. Totuși, și acestea trebuie consumate cu precauție.
Un alt compartiment important în controlul diabetului zaharat este activitatea fizica, care are numeroase beneficii, mai multe studii clinice demonstrând că efortul fizic reprezintă o soluție naturală perfecta pentru o bună utilizare a insulinei. Și nu e nevoie sa mergeți la cluburi sportive pentru a practica exerciții fizice, este suficient ca zilnic să mergeți pe jos 30 de minute și, în scurt timp, veți realiza că vă simțiți mult mai bine. Așadar, daca ar fi să recapitulăm, e necesar sa memorizăm că diabetul zaharat poate fi prevenit dacă minuțios ne îngrijim de sănătatea organismului nostru. Însă chiar dacă ne îmbolnăvim nu avem voie sa disperam, ci prin tratamentul prescris de medicul endocrinolog, o alimentație chibzuită, specifica acestei probleme de sănătate și realizând zilnic exerciții fizice, vom reuși să prevenim complicațiile severe ale diabetului. Cu alte cuvinte, diabetul zaharat este o afecțiune în care e necesar să respectam anumite reguli, ca să ținem sub control boala și să ne bucurăm de viață.