Instruirea personalului de specialitate în domeniul terapiei ocupaționale

Aplicarea terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei în unităţile sanitare şi de asistenţă socială este condiţionată de o dotare tehnică corespunzătoare, modificarea opticii omului bolnav faţă de munca prescrisă în scop medical şi existenţa unui personal pregătit pentru aceste activităţi.

Pregătirea personalului de specialitate pentru acest domeniu se poate realiza prin:

a)Organizarea unor cursuri de scurtă durată; personalul pregătit prin cursuri de scurtă durată poate fi din următoarele domenii:

• asistente şi surori medicale, sociale sau de ocrotire;
• infirmieri, maiştri, muncitori calificaţi pentru diferite meserii;
• personal pentru activităţi de administraţie care pot fi implicaţi în desfăşurarea activităţilor de ergoterapie.

Prin cursurile de scurtă durată pentru aceste persoane se pregătesc instructori de ergoterapie care pot lucra sub directa îndrumare a medicilor, kinetoterapeuţilor sau ergoterapeuţilor formaţi prin cursuri de lungă durată. Sunt propuse pentru organizare următoarele tipuri de cursuri de scurtă durată:

• instruire în ergoterapie, durata cursului de 4 săptămâni;
• competenţă în ergoterapie, durata cursului 6 luni, pentru persoane care vin din alte sectoare de activitate decât cel sanitar sau de asistenţă socială;
• cursuri organizate sub formă de studii şi stagii în unităţi medicale.

b)Organizarea unor cursuri de lungă durată – special înfiinţate în majoritatea ţărilor în scopul formării şi perfecţionării cadrelor de specialitate în domeniu.

Exemple de forme de învăţământ de lungă durată pentru domeniul terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei:

• Canada – Universitate de terapie ocupaţională şi ergoterapie;
• Olanda – în cadrul Şcolii superioare există un “Departament de terapie ocupaţională şi ergoterapie”;
• S.U.A. – la Universitatea din Boston, studenţii acestei forme superioare de pregătire trebuie să aibă o practică de cel puţin un an în unităţile sanitare şi de protecţie socială;
• Israel – în cadrul Facultăţii de medicină există un “Departament de terapie ocupaţională – ergoterpie”;
• Anglia – studiile de terapie ocupaţională şi ergoterapie durează 3 ani.
• Franţa – aceeaşi organizare ca în Anglia;
• România – Învăţământul superior de kinetoterapie cuprinde în planurile de învăţământ disciplina “Terapia ocupaţională şi ergoterapia”.

Conţinutul pregătirii adaptat la condiţiile ţării noastre, trebuie să se axeze pe următoarele aspecte:

• studiul organismului uman la nivel somatic (anatomie şi fiziologie);
• studiul organismului uman la nivel psihic şi intelectual (dezvoltare psihomotorie, funcţii mentale, viaţa de relaţie şi comunicarea);
• studiul omului în activitate;
• cunoaşterea componentelor kinetice şi biomecanice ale diverselor activităţi;
• învăţarea şi antrenarea în unele tehnici profesionale – competenţa practică şi posibilitatea de a experimenta şi aplica diverse activităţi;
• studiul diferitelor patologii şi handicapuri (fizice, psihice, organice);
• cunoaşterea tehnicilor de îngrijire şi reeducare pe care le presupun aceste metode;
• cunoaşterea persoanei cu handicap în mediul său;
• cunoaşterea şi folosirea aparaturii, cât şi însuşirea tehnicii de confecţionare a unor dispozitive ajutătoare (orteze, ajutor tehnic).

Aceste noţiuni obligatorii pentru un specialist în domeniul terapiei ocupaţionale şi ergoterapiei, în forma studiilor de lungă durată se pot realiza prin cursuri, activităţi practice şi stagii clinice.

Distribuie acest articol: