Echipa mobilă oferă sprijin refugiatelor din raionul Cimișlia
În prima jumătate a lunii noiembrie, echipa mobilă a AO Homecare, în colaborare cu UNFPA, a desfășurat activități de asistență în raionul Cimișlia, oferind suport refugiatelor ucrainene. Programul a inclus consultații privind violența bazată pe gen (VBG), sănătatea sexuală și reproductivă, precum și informații esențiale despre angajare, chirie și suport financiar.
Echipa mobilă a activat atât în săli de ședințe, cât și în microbuzul dotat pentru consultații. În cazuri izolate, echipa s-a deplasat la domiciliul unor persoane pentru a oferi sprijinul necesar. Refugiatele au primit kituri cu produse de igienă, iar persoanele în situații vulnerabile au beneficiat de consiliere psihologică. AO Homecare a distribuit kituri de igienă și a oferit consiliere psihologică acolo unde a fost nevoie.
Printre beneficiarele serviciilor se numără și Olga, o femeie originară din Republica Moldova, stabilită anterior în Ucraina. După ce și-a construit o viață la Harkov, războiul i-a distrus apartamentul, lăsând-o fără adăpost. Fiind văduvă și cu fiicele sale plecate în străinătate, Olga a fost nevoită să își părăsească locuința și să se refugieze în Moldova. În februarie 2024, cu ajutorul localnicilor, aceasta s-a stabilit într-o casă mică din raionul Cimișlia, având alături doar câinele său, singura alinare rămasă.
„Sunt recunoscătoare pentru sprijinul primit aici. Sper să nu fim uitați și să găsim în continuare înțelegere și sprijin”, a mărturisit Olga.




