DEPARTE DE ZAPOROJIE
Greblești este un sat din raionul Străşeni, situat la doar 42 km de Chișinău. Este o veche așezare în valea râului Ichel, în zona Codrilor, înconjurat de dealuri și verdeață. La intrarea în sat te întimpină Biserica nouă și azilul pentru refugiații ucraineni cu dezabilități. 20 de persoane și-au găsit refugiul aici departe de război și primejdie.
20 de destine mutilate de boală și gonite de tirurile de rachete, dependente de ajutorul unor străini. Psihologic este teribil de greu. Și asta putem doar presupune, pentru că doar ei știu ce îndură și cât le este de complicat. Marina Marian ne aștepta în poartă, cu un zâmbet larg ce scotea în vileag bucuria unor vizitatori. „Azi avem o zi plină. Clienții noștri sunt primii care au primit cardurile”, ne spune cu bucuria unui om care se bucură pentru reușita celor pe care îi are în supraveghere. Centrul este în gestiune multiplă. Un număr impresionant de ONG-uri prestează diferite servicii acestor persoane, de la asistență medicală la livrări de produse. În cadrul azilului funcționează si „Safe space”-ul inițiat de UNFPA în parteneriat cu Homecare. Marina Marian este asistent social și psiholog în același timp. Ea este responsabilă de echilibrul emoțional al acestor persoane. Toate poveștile acestor oameni trec prin inima și mintea ei. Le trăiește poveștile așa cum poate, deși, probabil , uneori este complicat chiar și pentru ea. ” Oamenii sunt diferiți, la fel și suferințele lor”. Zâmbește mereu deși istoriile sale despre persoanele din azil te fac sa tresari. Aici i-am cunoscut pe Soții Vasile si Liuda Stasineț, refugiați din Zaporojie
Soții Stasineț sunt în acest azil din primele zile ale războiului. Ambii au diferite forme de cancer și grade de invaliditate. Vasile a suportat 11 operații, dar în Republica Moldova a venit cu acordeonul. Este o fire debordantă de optimism. Îi place pictura. Privește dosar înainte, cu ochi semeți și plini de curaj.
Liuda este o fostă infirmieră. Calvarul ei a început câteva luni mai devreme de începutul războiului. Acum totul se împarte până și după începutul războiului. Întâi și-a pierdut tatăl. 40 de zile mai târziu i-a murit fiul. Durerea i-a provocat cancer și apoi drumul lung si dureros al tratamentului.
S-au cunoscut cu Vasile prin intermediul internetului. Abia dacă au reușit să-și facă o familie până să înceapă războiul. Viața lor adevărată de familie a început aici, în Republica Moldova. Au lăsat în Ucraina două case, ar speră să-și facă un cămin aici.
„Cancerul este o boală comună în regiunea noastră. Probabil vecinătatea cu cea mai mare centrală nucleară își spune cuvântul”, ne spune Liuda. Statisticile sunt într-adevăr alarmante. Date de până la război arată 379,1 îmbolnăviri la 100 de mii de populație în această regiune și asta în timp ce media ucraineană era de 333 – 349 îmbolnăviri la suta de mii de oameni. Cei mai mulți bolnavi în regiune sunt înregistrați în Energodar și Berdyansk.
Șederea în Republica Moldova se pare că au ajuta-o pe Liuda. A renunțat la pastile și afirmă că se simte mult mai bine. „Aerul este altul. Nu e la fel ca în Zaporojie”, ne spune zâmbind. Starea ei de sănătate au determinat-o să i-a în considerare posibilitatea rămânerii definitive în Republica Moldova.
Și-au făcut un plan pe care îl urmează cu strictețe. Întâi au încercat să găsească un post de muncă, dar totul s-a transformat într-o adevărată aventură. Portalul de angajări la care au apelat le-a oferit mai mult decât așteptau. Șansa reprofesionalizării și a unui nou început. Au urmat cursuri de masaj la o clinică privată. Vasile a avut o asemenea calificare în tinerețe, dar pe care nu a profesat-o, iar Liuda a fost ajutată de experiența sa de muncă în spital. Mai mult chiar, ambii învață limba română. „ … am mare dificultate la conjugarea verbelor. Cele care se termină în „a” se conjugă într-un fel , iar cele care se termină în „i” în alt mod. Plus pronumele persoanele de formă scurtă sunt o mare provocare”, ne spune cu același zâmbet Liuda. Pregătirea ei pedagogică o ajută mult. A fost învățător de clasele primare, dar a renunțat în schimbul muncii la spital. Acum profită de ambele experiențe.
Încet, încet au început să vină și primii bani. Soții prestează servicii de masaj la domiciliu pentru locuitorii din Greblești. Au și o masă de masaj. Visează la un cabinet privat sau la un post în spitalul din Strășeni.
Departe de casă, de război, de durere, doi oameni încearcă să-și refacă viață într-o lume pe care abia încep să o descopere. Sunt optimiști, dar cel mai important sunt siguri că după ce au învins boala nimic nu le mai poate sta în cale.
Drumul spre casă am preferat să-l parcurgem în liniște. Fiecare dintre pasagerii mașinii cu care ne deplasam privea undeva în gol, încercând să găsească un punct de sprijin. Găurile din asfalt numai erau atât de importante și nici discuțiile despre nimicurile vieții. Toți încercau să găsească echilibrul pe un fir de păr. E cam tot la ce se rezumă agitația noastră cotidiană.
Distribuie acest articol:
